Accesul în Pasajul Piața Presei Libere din București va fi restricționat temporar în noaptea de marți spre miercuri și miercuri spre joi, în intervalul orar 23:00 – 05:00. Măsurile sunt necesare pentru lucrări în zona viitoarei stații de metrou Piața Montreal, anunță Metrorex.
„Vor fi montați reperi topografici necesari monitorizării structurale a pasajului și a construcțiilor din zona de influență, cu acordul autorităților competente. În afara intervalelor menționate, circulația în pasaj se va desfășura normal”, a menționat Metrorex.
Traficul de pe carosabilul din afara pasajului nu va fi restricționat și nu va fi deviat. Pentru a reduce impactul asupra traficului, lucrările se desfășoară exclusiv pe timpul nopții.
Editor: IFA














