You are currently viewing Excepții pentru plata primei zile de concediu medical, adoptate în Parlament. Carmen Holban: Reguli corecte pentru oameni

Excepții pentru plata primei zile de concediu medical, adoptate în Parlament. Carmen Holban: Reguli corecte pentru oameni

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, 22 aprilie, o modificare legislativă care introduce excepții importante de la regula privind neplata primei zile de concediu medical. Măsura vine în contextul nemulțumirilor generate de modul anterior de aplicare a prevederilor.

Potrivit noilor reglementări, prima zi de concediu medical va rămâne plătită pentru anumite categorii de pacienți, considerate vulnerabile sau aflate în situații speciale. Este vorba despre pacienții cronici, bolnavii oncologici și cei cu boli rare, persoanele incluse în programe naționale de sănătate, pacienții care beneficiază de spitalizare de zi, precum și cazurile de urgență medico-chirurgicală.

În același timp, modificarea prevede și schimbarea modului de suportare a costurilor, acestea urmând să fie împărțite între angajator și stat.

Deputatul de Dâmbovița, Carmen Holban, a subliniat importanța acestei decizii.

„A fost adoptată o modificare importantă privind concediile medicale. Modul de plată a fost schimbat, astfel încât costurile sunt împărțite între angajator și stat…Când un om ajunge în concediu medical, are nevoie de sprijin și reguli corecte, nu de încă o povară.

Modificările adoptate urmează să fie aplicate după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial.

AUTOR: F.S.