You are currently viewing Viktor Orban și-a dat demisia din funcția de lider al partidului Fidesz

Viktor Orban și-a dat demisia din funcția de lider al partidului Fidesz

Prim-ministrul în exercițiu al Ungariei, Viktor Orban, și-a depus marți demisia din funcția de președinte al partidului său, în urma înfrângerii electorale din această lună, dar Fidesz nu i-a acceptat-o și a amânat orice decizie până la următorul congres din iunie, informează EFE.

Nu s-au luat decizii cu privire la poziții personale; deși Viktor Orban și-a prezentat demisia din funcția de președinte, aceasta nu a fost acceptată”, a declarat presei deputatul Erik Banki după ce a părăsit ședința conducerii partidului, potrivit site-ului de știri independent Hvg.hu.

Orban nu a vorbit cu presa după ședința de partid de marți și nici nu a postat nimic pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că Viktor Orbán a declarat că nu își va ocupa nici locul în parlament după ce partidul său a fost învins. În urma unei întâlniri cu oficiali Fidesz, Orbán, în vârstă de 62 de ani, a declarat că blocul parlamentar al partidului va fi condus începând de luni de Gergely Gulyás, care până acum a ocupat funcția de ministru care supraveghează cabinetul prim-ministrului.

Editor: IFA