Ministerul Afacerilor Externe a pus în transparență publică un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea documentelor din arhivele diplomatice din perioada ianuarie 1990 și 31 decembrie 1992.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat că peste 5.000 de dosare, care acoperă evenimente cruciale precum alegerile din mai 1990, mineriadele și raporturile diplomatice cu fosta Uniune Sovietică, vor deveni accesibile publicului larg și cercetătorilor. Oficialul guvernamental a subliniat că procesul de declasificare reprezintă un act necesar pentru consolidarea democrației și combaterea teoriilor conspiraționiste care proliferează în absența datelor oficiale.
Tranșa de documente supusă declasificării este considerată de specialiști drept cea mai consistentă din istoria recentă a diplomației române.
În total, este vorba despre 5.376 de dosare, grupate în 768 de mape de arhivă.
Printre temele majore abordate în aceste volume se numără reacțiile oficiale ale Moscovei față de evenimentele din 22 decembrie 1989, negocierile privind tratatul de colaborare și bună vecinătate cu URSS, precum și dosarele sensibile referitoare la vizitele Regelui Mihai în România.
Proiectul de Hotărâre de Guvern care reglementează declasificarea acestor dosare a fost postat joi seară pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe, intrând în procedura obligatorie de transparență decizională.
Această etapă permite societății civile și experților să formuleze observații înainte de aprobarea finală în ședința de Executiv.
Editor: IFA














