Unul dintre cele mai spectaculoase locuri de primăvară din județul Dâmbovița își deschide porțile pentru public. Grădina cu Bujori din satul Mărgineni de Sus invită vizitatorii să descopere, în două weekenduri consecutive, un adevărat spectacol al naturii, marcat de înflorirea a mii de bujori.
Evenimentul este programat în perioadele 16–17 mai și 23–24 mai 2026, în intervalul orar 09:00–18:00, și este dedicat tuturor celor care vor să se bucure de culorile și parfumul specific acestei flori-simbol.
Organizatorii propun o experiență în aer liber, într-un decor natural, unde vizitatorii pot petrece timp în mijlocul florilor și pot surprinde imagini de sezon. „Vă invităm să descoperiți spectacolul naturii într-un decor plin de culoare și parfum. Hai să sărbătorim Ziua Bujorului împreună!”, transmit aceștia.
Accesul se face pe bază de bilet, disponibil online sau direct la locație, în satul Mărgineni de Sus, strada Morii nr. 18.
Evenimentul se adresează atât iubitorilor de natură, cât și celor pasionați de fotografie, fiind o ocazie de a surprinde unul dintre cele mai apreciate momente ale primăverii.

AUTOR: F.S.














