You are currently viewing Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se închide două luni pentru lucrări de restaurare

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se închide două luni pentru lucrări de restaurare

Consiliul Județean Hunedoara a anunțat restricționarea temporară a accesului la Sarmizegetusa Regia, capitala spirituală și politică a dacilor, în contextul unui proiect major de restaurare desfășurat în incinta sitului arheologic din Munții Orăștiei.

Astfel, până la finalul lunii iunie, cetatea va putea fi vizitată doar sâmbăta și duminica, conform programului obișnuit, în timp ce în cursul săptămânii accesul publicului va fi interzis.

Lucrările aflate în derulare presupun:

  • transportul unor cantități semnificative de pământ pe anumite trasee de pe terasele a X-a și a XI-a;
  • aprovizionarea cu cantități mari de materiale (argilă, piatră, pietriș) pe drumul pietonal și de servitute;
  • recuperarea unor elemente arhitecturale masive de pe pante etc.

Ținând cont de adresele primite din partea executantului lucrărilor, precum și din partea prestatorilor serviciilor de supraveghere de specialitate, prin care s-a solicitat adoptarea unor măsuri de siguranță, se impune restricționarea accesului publicului în anumite intervale.

Prin urmare, pentru siguranța vizitatorilor și buna desfășurare a lucrărilor, accesul în sit va fi restricționat în zilele lucrătoare (luni–vineri), în perioada menționată.

Menționăm că situl arheologic rămâne deschis pentru vizitare în zilele de sâmbătă și duminică, conform programului obișnuit.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste lucrări sunt esențiale pentru conservarea și valorificarea pe termen lung a unuia dintre cele mai importante monumente de patrimoniu UNESCO din România.

Vă invităm să ne rămâneți alături și să redescoperiți Sarmizegetusa Regia într-o formă îmbunătățită, adaptată standardelor actuale de protejare și punere în valoare a patrimoniului cultural”, a transmis  Consiliul Județean Hunedoara.

Editor: IFA