You are currently viewing Kelemen Hunor: Parlamentarii UDMR vor fi prezenți în sală la moțiune, dar nu vor vota

Kelemen Hunor: Parlamentarii UDMR vor fi prezenți în sală la moțiune, dar nu vor vota

Parlamentarii UDMR vor sta în bancă la moţiunea de cenzură şi vor spune “prezent, nu votez”, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor. Liderul maghiar a afirmat că formațiunea pe care o coinduce nu a nefogiat nimic penteu a vota în vreun sens sau altul.

Vom sta în bancă și vom spune „prezent, nu votez”. Asta e decizia grupurilor reunite. Din partea grupurilor reunite va vorbi mâine domnul senator Turos Lorand. Eu mâine nu voi fi în București, este înmormântarea fostului nostru președinte executiv”, a anunțat astăzi Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a refuzat să comenteze care sunt scenariile pe care le ia în calcul Uniunea pentru perioada următoare, în condițiile în care nu se știe care este deznodământul moțiunii, dar a precizat că formațiunea sa nu a negociat nimic cu nimeni și, în cazul în care moțiunea trece așteaptă consultările de la Cotroceni.

Editor: IFA