Cinema Independența din Târgoviște anunță o nouă premieră dedicată fanilor universului Star Wars. Pe 22 mai, de la ora 19.00, publicul este invitat să urmărească producția „The Mandalorian and Grogu”, care aduce pe marele ecran una dintre cele mai populare povești din franciză.
Filmul îi are în prim-plan pe Din Djarin și Grogu, personajele cunoscute din seria „The Mandalorian”, într-o nouă aventură desfășurată în universul galactic.
„Pe 22 mai, de la ora 19:00, pășim împreună într-o poveste spectaculoasă alături de legendarul mandalorian Din Djarin și adorabilul Grogu”, au transmis reprezentanții cinematografului.
Proiecția face parte din seria evenimentelor speciale organizate de Cinema Independența, care aduce în program cele mai noi producții internaționale, într-un format dedicat publicului larg.
AUTOR: F.S.














