You are currently viewing Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, i-a trimis o scrisoare lui Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbţie a fondurilor din PNRR.

Vă adresez o solicitare la care aştept cu celeritate un răspuns din partea dvs., având în vedere importanţa subiectului pentru economia României. Astfel, vă reamintesc: în cadrul consultărilor purtate de preşedintele Nicuşor Dan cu partidele care au format Coaliţia de guvernare, consultări care au avut loc la finalul lunii aprilie a.c., toate partidele participante şi-au reafirmat susţinerea totală pentru actele normative necesare în vederea realizării în timp util a reformelor, ţintelor şi jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). 

Deşi mi-am arătat în numeroase rânduri interesul de a susţine demersurile Guvernului, constat, cu regret şi surprindere, că atât în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi de preşedinte al Partidului Social Democrat nu am primit nicio solicitare pe tema PNRR din partea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pe care îl conduceţi”, se arată în scrisoare.

În sprijinul angajamentului asumat faţă de preşedintele României şi al cooperării loiale între Guvern şi Parlament, vă rog să-mi transmiteţi cât mai urgent lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbţie a fondurilor din PNRR”, a transmis Sorin Grindeanu.

Editor: IFA