You are currently viewing La Dobra, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au fost marcate prin manifestări religioase și momente de reculegere

La Dobra, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au fost marcate prin manifestări religioase și momente de reculegere

Astăzi, în comuna Dobra, au avut loc manifestări dedicate Înălțării Domnului, sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena și Zilei Eroilor, moment de profundă încărcătură spirituală și simbolică pentru comunitate. Ceremoniile organizate în localitate au adus împreună reprezentanți ai administrației locale și ai Bisericii, dar și cetățeni veniți în număr mare, să aducă un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața pentru credință, libertate și țară.

Primarul comunei, Daniel Nica, a transmis un mesaj despre importanța acestei zile și despre valorile pe care generațiile de astăzi sunt chemate să le păstreze.

Astăzi, de marea sărbătoare a Înălțării Domnului, îi cinstim cu respect și dragoste pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și ne plecăm frunțile în fața memoriei eroilor neamului nostru, care și-au dat viața pentru credință, libertate și țară. Fie ca lumina Înălțării să aducă pace în suflete, sănătate și binecuvântare în casele noastre, iar exemplul de credință și curaj al sfinților și al eroilor să ne inspire în fiecare zi”, a transmis edilul dâmbovițean.

Mesajul s-a încheiat cu un gând adresat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica de Constantin și Elena, dar și cu un omagiu adus eroilor României.

„Hristos S-a Înălțat! Veșnică recunoștință eroilor noștri! Totodată, urez din suflet un călduros «La mulți ani!» tuturor celor care își serbează astăzi onomastica! Să fiți sănătoși și fericiți!”, a mai transmis Daniel Nica.

AUTOR: F.S.