You are currently viewing ISU Dâmbovița va testa Planul Roșu de Intervenție, săptămâna viitoare, la Târgoviște

ISU Dâmbovița va testa Planul Roșu de Intervenție, săptămâna viitoare, la Târgoviște

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița anunță organizarea unui amplu exercițiu de intervenție, programat pentru data de 28 mai 2026, în municipiul Târgoviște. Potrivit reprezentanților instituției, exercițiul va avea loc în intervalul orar 11:00 – 14:00 și va presupune testarea Planului de urgență externă la un operator economic din municipiu.

Acțiunea va fi de tip JOINT, combinând intervențiile din teren cu fluxul informațional-decizional, iar în cadrul scenariului va fi activat și Planul Roșu de Intervenție al județului Dâmbovița.

Totodată, autoritățile anunță că va fi desfășurat și un exercițiu de avertizare și alarmare publică la nivelul municipiului Târgoviște.

Reprezentanții ISU precizează că populația nu trebuie să intre în panică, fiind vorba exclusiv despre un exercițiu menit să verifice capacitatea de reacție, cooperarea dintre instituții și modul de gestionare a unor eventuale situații de urgență.

Pe parcursul exercițiului, în zona vizată vor putea fi observate autospeciale și echipaje de intervenție. Cetățenii sunt rugați să își continue activitățile în mod normal și să respecte eventualele indicații transmise de autorități.

AUTOR: F.S.