You are currently viewing Zi de sărbătoare, ieri, la Ghimpați, cu premii, momente artistice și competiții dedicate comunității

Zi de sărbătoare, ieri, la Ghimpați, cu premii, momente artistice și competiții dedicate comunității

Comunitatea din Ghimpați, orașul Răcari, a marcat, în acest weekend, „Ziua Ghimpățenilor de Pretutindeni”, un eveniment care a adus împreună locuitori, invitați și numeroși participanți la activități culturale și sportive.

Manifestările au debutat la Monumentul Eroilor, unde a fost marcată aniversarea a 454 de ani de la prima atestare documentară a localității. Programul a inclus un moment religios, depuneri de coroane și un program artistic susținut de elevi, într-un cadru dedicat memoriei și respectului față de înaintași.

Primarul Marius Caraveteanu a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate: „La mulți ani, Ghimpați! Să păstrăm vie moștenirea înaintașilor și să privim cu încredere spre viitor!”

Un punct important al evenimentului l-a reprezentat festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost omagiați cei mai vârstnici membri ai comunității, dar și persoane care s-au remarcat prin implicare și performanțe. Printre aceștia se numără inițiatori de proiecte locale, sportivi cu rezultate internaționale și participanți activi în viața comunității.

„Prin această festivitate am dorit să aducem în prim-plan oamenii care, fiecare în felul său, contribuie la dezvoltarea comunității și reprezintă un exemplu de implicare, perseverență și atașament față de Ghimpați”, a transmis edilul.

Programul a fost completat de numeroase activități sportive și demonstrative. Pe stadionul din localitate, sportivii de la ACS GANI au susținut un moment de judo, iar reprezentanții Albert Badea Academy au prezentat demonstrații de kickboxing și exerciții de autoapărare. De asemenea, publicul a putut urmări demonstrații de kendama, competiții de skandenberg, dar și un meci de fotbal desfășurat într-o atmosferă de fair-play.

Evenimentul a reunit participanți din mai multe localități și a oferit o zi diversă, în care accentul a fost pus pe comunitate, tradiție și promovarea unui stil de viață activ.

AUTOR: F.S.