You are currently viewing Primăria Titu a marcat Ziua Învățătorului printr-o întâlnire dedicată dascălilor pensionari

Primăria Titu a marcat Ziua Învățătorului printr-o întâlnire dedicată dascălilor pensionari

Ziua Învățătorului a fost marcată la Titu printr-un eveniment dedicat celor care și-au consacrat viața educației. Cadre didactice pensionate și foști directori ai unităților de învățământ din oraș au fost invitații unei întâlniri organizate de administrația locală, în semn de respect și recunoștință pentru contribuția lor la formarea generațiilor de elevi.

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a transmis că evenimentul a fost un prilej de a aduce un omagiu celor care au modelat destine și au contribuit, prin activitatea lor, la dezvoltarea comunității.

Astăzi am trăit unul dintre acele momente care îți amintesc cât de important este să ne oprim, din când în când, și să spunem un sincer «mulțumesc». Cu ocazia Zilei Învățătorului, sărbătorită cu o zi în avans, am avut onoarea de a fi alături de cadrele didactice pensionate și de foștii directori ai unităților de învățământ din orașul nostru, oameni care și-au dedicat o mare parte din viață educației și formării generațiilor care au trecut prin școlile din Titu”, a declarat edilul.

În mesajul său, primarul a evidențiat rolul pe care profesorii și învățătorii îl au în formarea caracterelor și în construirea viitorului unei comunități.

Privindu-i astăzi, m-am gândit că fiecare dintre noi poartă în suflet amintirea unui învățător sau a unui profesor care ne-a încurajat, ne-a îndrumat sau a crezut în noi într-un moment important. Sunt oameni care au făcut mult mai mult decât să predea lecții. Au format caractere, au insuflat încredere și au contribuit la devenirea fiecăruia dintre noi”, a transmis Laurențiu Costache.

Acesta a subliniat că respectul față de cei care au slujit educația rămâne neschimbat, indiferent de trecerea timpului.

Poate că timpul a trecut, iar mulți dintre foștii elevi au devenit la rândul lor părinți sau bunici, însă respectul și recunoștința pentru cei care ne-au fost dascăli rămân neschimbate. Astăzi nu a fost doar despre o întâlnire festivă. A fost despre respect, despre recunoștință și despre oamenii care, prin munca lor discretă și neobosită, au contribuit la dezvoltarea comunității noastre”, a mai spus primarul orașului Titu.

La final, edilul le-a adresat un mesaj de mulțumire și urări tuturor celor care au ales profesia de dascăl.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit și pentru urmele frumoase pe care le-ați lăsat în sufletele atâtor generații. La mulți ani tuturor dascălilor, cu sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!”, a transmis Laurențiu Costache.

AUTOR: F.S.