You are currently viewing Serena Diana Năstase, mândria comunei Tărtășești. Rezultate remarcabile la matematică

Serena Diana Năstase, mândria comunei Tărtășești. Rezultate remarcabile la matematică

Performanța școlară este recompensată la Tărtășești, unde administrația locală a acordat o Diplomă de Excelență unei eleve care a reprezentat cu succes comunitatea la una dintre cele mai importante competiții școlare din țară. Este vorba despre Serena Diana Năstase, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Bâldana, care a obținut rezultate deosebite la Olimpiada Satelor din România – Matematică.

Primarul comunei Tărtășești, Cristian Tudorache, i-a înmânat diploma de excelență și a evidențiat parcursul remarcabil al elevei.

„Am avut deosebita bucurie și onoare de a premia un copil excepțional, un adevărat exemplu de muncă, ambiție și performanță pentru întreaga noastră comunitate”, a transmis edilul.

Serena Diana Năstase a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Satelor din România – Matematică, iar la etapa națională a reușit să urce pe podium, câștigând locul al III-lea.

Potrivit primarului, rezultatele obținute sunt rodul unei munci constante și al unei pasiuni autentice pentru studiu.

Aceste rezultate extraordinare reflectă talentul, seriozitatea, perseverența și munca susținută depusă zi de zi. Serena demonstrează că prin pasiune și determinare se pot atinge cele mai înalte performanțe”, a precizat Cristian Tudorache.

Edilul a subliniat că performanța elevei reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate.

Ne mândrim cu faptul că reprezintă cu cinste Școala Gimnazială Bâldana, familia sa și întreaga comună Tărtășești. Realizările sale sunt o sursă de inspirație pentru toți copiii și tinerii din comunitatea noastră”, a mai transmis acesta.

La final, primarul i-a adresat felicitări și urări de succes pentru competițiile viitoare.

„Îți mulțumim pentru bucuria și mândria pe care ni le-ai adus și îți dorim mult succes în toate competițiile și proiectele viitoare. Suntem convinși că acesta este doar începutul unui parcurs academic de excepție”, a transmis Cristian Tudorache.

Rezultatul obținut de Serena Diana Năstase confirmă încă o dată că performanța școlară poate fi atinsă prin muncă, perseverență și sprijinul oferit de familie și cadrele didactice.

AUTOR: F.S.