Cea de-a doua zi dedicată sărbătoririi Județului Dâmbovița 2026 a adus în prim-plan sportul, printr-un program dedicat mișcării, competiției și spiritului de echipă. Astăzi a avut loc deschiderea Campionatelor Județene „Iubim Dâmbovița” la tenis de câmp, fotbal și baschet 3×3.
Seria competițiilor a debutat cu Campionatul Județean de tenis de câmp „Iubim Dâmbovița”, care a reunit sportivi din mai multe localități ale județului.
„Competiția reunește sportivi din județ, într-o atmosferă plină de energie, ambiție și fair-play, unde contează nu doar rezultatul, ci și bucuria jocului și respectul față de adversar. Sportul rămâne un prilej firesc de apropiere între oameni, iar acest campionat ne arată exact acest lucru: comunitate, mișcare și pasiune”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
De la ora 16:00 a avut loc deschiderea Campionatului Județean de fotbal „Iubim Dâmbovița”, competiție care aduce pe teren echipe din întreg județul.

„Start de competiție pentru Campionatul Județean de fotbal «Iubim Dâmbovița». Echipe din întreg județul nostru intră în joc, iar energia și dorința de a câștiga dau tonul fiecărui meci. Pe teren, competiția sportivă se întâlnește cu prietenia și spiritul de echipă”, a declarat Corneliu Ștefan.
Programul sportiv al zilei s-a încheiat cu debutul Campionatului Județean de Baschet 3×3 „Iubim Dâmbovița”, competiție care a adus pe teren echipe pregătite pentru un format de joc spectaculos și dinamic.
„În această după-amiază a început Campionatul Județean de Baschet 3×3 «Iubim Dâmbovița». Formatul dinamic 3×3 aduce în competiție echipe din județ, într-un joc plin de ritm și spectacol sportiv, unde fiecare punct contează”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Competițiile sportive organizate în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița vor continua și în zilele următoare, oferind participanților și spectatorilor noi ocazii de a se bucura de sport, fair-play și spirit de comunitate.

AUTOR: F.S.














