Ziua Mondială a Mediului a fost marcată și în acest an de Garda Națională de Mediu, sub tema acțiunii climatice și a responsabilității față de natură, în cadrul campaniei globale Now for Climate.
Reprezentanții instituției atrag atenția că efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai vizibile la nivel mondial, prin fenomene extreme care afectează comunități și ecosisteme.
„Planeta ne transmite semnale tot mai clare: valuri de căldură, incendii, fenomene extreme, topirea ghețarilor și presiune tot mai mare asupra resurselor naturale”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.
Potrivit acestora, soluțiile există, însă presupun implicarea autorităților, a comunităților și a fiecărui cetățean.
„Dar răspunsul nostru nu trebuie să fie teama, ci acțiunea. Soluțiile există: comunități mai responsabile, orașe mai verzi, energie mai curată, păduri refăcute, reguli respectate și decizii luate cu grijă față de mediu”, se arată în mesajul instituției.
Garda Națională de Mediu subliniază că protejarea mediului înseamnă o activitate permanentă, bazată pe prevenție, control și responsabilitate.
„Pentru Garda Națională de Mediu, protejarea mediului înseamnă implicare, prevenție, control și responsabilitate — zi de zi. Acum este momentul pentru climă. Acum este momentul pentru mediu”, au transmis reprezentanții instituției cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului.
AUTOR: F.S.














