În cursul nopții trecute, 7 iunie, în jurul orei 23.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Odobești. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 44 de ani, din orașul Titu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 701, în comuna Odobești, ar f pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un gard, iar apoi s-ar fi răsturnat în curtea unui imobil.
La fața locului a fost identificată o victima de sex masculin, inconștientă. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Titu, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Concomitent echipajele au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției














