You are currently viewing „Libertate prin adevăr”, program derulat la Penitenciarul Găești cu sprijinul unei organizații din SUA

„Libertate prin adevăr”, program derulat la Penitenciarul Găești cu sprijinul unei organizații din SUA

Penitenciarul Găești a găzduit o vizită de lucru a reprezentanților fundației americane Berean Prison Ministries, în cadrul unei colaborări dedicate sprijinirii procesului de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între organizație și Administrația Națională a Penitenciarelor și face parte din programul „Libertate prin adevăr”, un demers care include 14 sesiuni de asistență moral-religioasă.

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Găești, la întâlnirea desfășurată luni au participat opt persoane private de libertate, care au avut ocazia să discute despre valori, responsabilitate și reguli de conduită necesare pentru reintegrarea în societate după executarea pedepselor.

Activitatea de asistență moral-religioasă a fost desfășurată în baza protocolului de colaborare încheiat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și face parte din programul «Libertate prin adevăr», demers structurat, incluzând un număr de 14 astfel de ședințe”, au transmis reprezentanții unității de detenție.

Participanții au beneficiat de activități menite să contribuie la dezvoltarea personală și la consolidarea unor comportamente care să faciliteze reintegrarea socială.

Cele 8 persoane private de libertate participante au avut ocazia de a-și însuși valori și reguli de conduită esențiale pentru succesul procesului de reintegrare socială”, au precizat reprezentanții penitenciarului.

Conducerea Penitenciarului Găești a evidențiat importanța colaborării cu organizațiile partenere și rolul pe care astfel de programe îl au în pregătirea persoanelor private de libertate pentru revenirea în comunitate.

„Ne exprimăm recunoștința pentru impactul deosebit de benefic al colaborării pe termen lung cu fundația, aceasta servind realizării, la cele mai înalte standarde de calitate, a misiunilor ambelor organizații implicate”, au mai transmis reprezentanții instituției.

AUTOR: F.S.