Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat marți că este posibil ca de joi să se deschidă Transfăgărășanul, dacă sunt întrunite anumite condiții.
„Joi, 11 iunie, comisia urcă pe munte pentru a verifica fiecare kilometru al acestui drum situat la mare altitudine și să stabilească momentul în care circulația poate fi redeschisă în siguranță. Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09.00”, a mai scris Pistol.
Pistol a precizat că circulația pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă va fi permisă doar între orele 07:00 și 21:00.
”Un singur lucru de reținut pentru cei care abia așteaptă serpentinele: pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă, circulația va fi permisă doar între orele 7.00 și 21.00 — pentru siguranța tuturor, pe un traseu pe care muntele are regulile lui”, a mai scris Pistol.
Editor: IFA














