Sportivii de la CS Târgoviște au impresionat din plin la ediția din acest an a Campionatului European de Karate Shito Ryu. Elevii lui Ionuț Munteanu au reprezentat cu fruntea sus România și au reușit să aducă acasă cinci medalii, dar și să confirme că Târgoviștea continuă să fie un centru important al performanței în karate-ul românesc.
Astfel, în perioada 6-7 iunie, localitatea Monor a devenit capitala europeană a karate-ului Shito Ryu, găzduind cea de-a XI-a ediție a ESSHRF Championships. Aproximativ 700 de sportivi din 18 țări au luptat pentru medaliile continentale, iar printre protagoniști s-au aflat și sportivii clubului târgoviștean. Deși au concurat într-o competiție extrem de puternică, karateka de la CS Târgoviște au demonstrat că talentul, disciplina și munca susținută pot face diferența la cel mai înalt nivel.
Cea mai valoroasă performanță de la CS Târgoviște a fost atinsă de Anastasya Andrei, elevă a Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, care a dominat concursul de kumite cadeți (cat +55 kg) și a devenit campioană europeană. Parcursul său la puternicul turneul a fost unul impresionant. Sportiva târgovișteană a cucerit medalia de aur după ce și-a învins toate adversarele care i-au ieșit în cale pe durata concursului.
Alături de Anastasya, proaspătăt campioană europeană, ceilalți reprezentanți ai clubului dâmbovițean au avut parte de evoluții foarte bune în Ungaria. Fabian Constantin, elev al Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște a obținut medalia de argint la kumite juniori, categoria +72 kg, iar Erik Andrei, elev al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște și-a adjudecat tot medalia de argint în concursul de kumite, destinat juniorilor, categoria 59 kg.
În schimb, Andrei Zagoneanu, elev al Școlii Gimnaziale „I. Al. Brătescu-Voinești”, a urcat de două ori pe podium, câștigând două medalii de bronz în competițiile de kata și kobudo, la cadeți.
Pe podium și la WSSHRF Championship
De asemenea, vineri, 5 iunie, în cadrul celei de-a a IV-a ediție a concursului WSSHRF Championship, sportivii noștri au intrat în posesia altor două medalii extrem de valoroase. Anastasya Andrei a cucerit aurul la kumite cadeți, categoria +55 de kilograme, iar Erik Andrei a intrat în posesia argintului la kumite juniori, categoria 59 de kilograme.
Participarea la două competiții internaționale de anvergură și obținerea unui total de șapte medalii reprezintă o realizare deosebită pentru sportivii clubului târgoviștean, care au demonstrat că pot concura cu succes la cel mai înalt nivel.
M.I.














