You are currently viewing Bilanț de primar. Ionuț Irinel Badea, după doi ani în fruntea primăriei Văcărești

Bilanț de primar. Ionuț Irinel Badea, după doi ani în fruntea primăriei Văcărești

La doi ani de la alegerile locale, primarul comunei Văcărești, Ionuț-Irinel Badea, a transmis un mesaj în care a făcut referire la proiectele și investițiile aflate în derulare în localitate, dar și la provocările întâmpinate în această perioadă.

Edilul precizează că, în ultimii doi ani, administrația locală a reușit să pună în mișcare mai multe investiții importante pentru dezvoltarea comunei și că rezultatele încep să fie vizibile în toate satele componente.

„Toți împreună am reușit să urnim investiții de mare anvergură în comuna Văcărești. Recunosc sincer că a fost o perioadă în care provocările s-au manifestat aproape zilnic, însă cu Voia Bunului Dumnezeu am reușit să trecem cu bine peste toate cumpenele”, a transmis primarul.

Potrivit acestuia, proiectele aflate în implementare vor continua și în perioada următoare, obiectivul administrației locale fiind dezvoltarea fiecărei zone a comunei.

Am credința că toate proiectele noastre vor deveni realitate, iar lucrul acesta se vede, fiindcă se lucrează în fiecare zi, în fiecare sat, pentru dezvoltarea comunei Văcărești”, a precizat Ionuț-Irinel Badea.

În mesajul său, edilul a adresat mulțumiri angajaților Primăriei Văcărești, despre care spune că au contribuit la implementarea proiectelor prin efortul depus în ultimii ani.

De asemenea, primarul a mulțumit consilierilor locali pentru sprijinul acordat și locuitorilor comunei pentru încrederea oferită la alegerile locale.

„Consătenilor mei le mulțumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, iar mulțumirea o manifest mereu prin fapte frumoase care să aducă nădejdea și bucuria în inima fiecăruia dintre dumneavoastră”, a transmis primarul comunei Văcărești.

AUTOR: F.S.