You are currently viewing Managerul Teatrului „Tony Bulandra” a primit titlul de Membru de Onoare al Rotary Club Târgoviște

Managerul Teatrului „Tony Bulandra” a primit titlul de Membru de Onoare al Rotary Club Târgoviște

Rotary Club Târgoviște i-a conferit titlul de Membru de Onoare lui Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, în semn de apreciere pentru contribuția sa la dezvoltarea vieții culturale și comunitare a municipiului.

Reprezentanții organizației au subliniat că, prin activitatea desfășurată de-a lungul anilor, Mihai Constantin Ranin a demonstrat că teatrul reprezintă mai mult decât un act artistic, fiind un spațiu al educației, dialogului și implicării în viața comunității.

Potrivit Rotary Club Târgoviște, managerul Teatrului „Tony Bulandra” s-a remarcat ca un partener constant al proiectelor dedicate culturii, educației și inițiativelor cu impact social, susținând de-a lungul timpului numeroase acțiuni desfășurate în beneficiul comunității.

De-a lungul anilor, am găsit în domnia sa un partener de încredere, un susținător constant al proiectelor dedicate culturii, educației și binelui comunității, precum și un promotor al implicării civice și al spiritului de solidaritate”, au transmis reprezentanții Rotary Club Târgoviște.

Prin acordarea acestei distincții, organizația și-a exprimat recunoștința pentru contribuția lui Mihai Constantin Ranin la consolidarea prestigiului cultural al orașului și pentru sprijinul oferit inițiativelor Rotary.

Se spune că un oraș este definit nu doar de clădirile sale, ci mai ales de oamenii care îi dau suflet. Astăzi, îl onorăm pe unul dintre acești oameni”, au mai precizat reprezentanții clubului.

AUTOR: F.S.