Sezonul excelent al Soranei Cîrstea a fost întrerupt temporar de o problemă medicală. Jucătoarea din Târgoviște, aflată pe locul 18 mondial, a anunțat că nu va putea participa la turneele pe iarbă de la Berlin și Bad Homburg, din cauza unei accidentări suferite în această săptămână.
Sportiva în vârstă de 36 de ani a făcut anunțul pe contul său de Instagram, precizând că are nevoie de o perioadă de recuperare înainte de următoarea competiție importantă.
„Din păcate, din cauza unei mici accidentări pe care am suferit-o săptămâna aceasta, sunt nevoită să renunţ la turneele de la Berlin şi Bad Homburg. Aşteptam cu nerăbdare să petrec aceste zile în Germania, dar corpul meu are nevoie de ceva timp pentru a-şi reveni. Ne vedem la Wimbledon”, a transmis Sorana Cîrstea.
Retragerea vine la scurt timp după participarea la turneul WTA 500 de la Queen’s, unde românca a ajuns în optimile de finală, fiind învinsă de britanica Emma Răducanu.
Chiar dacă va rata ultimele două competiții de pregătire pe iarbă, principalul obiectiv al Soranei rămâne Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, programat să înceapă pe 29 iunie.
Anul 2026 este unul special pentru sportiva din Târgoviște. La finalul sezonului trecut, Sorana Cîrstea a anunțat că acesta va fi ultimul său an în circuitul profesionist, după aproape două decenii petrecute în elita tenisului mondial. În ciuda apropierii retragerii, românca traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei, reușind în acest sezon să urce până pe locul 18 WTA, cea mai bună clasare din cariera sa.
AUTOR: F.S.














