Copiii din Vlădeni au la dispoziție, începând de acum, două noi spații dedicate jocului și petrecerii timpului liber. Investițiile au fost finalizate recent și completează infrastructura destinată celor mai mici locuitori ai comunei.
Este vorba despre parcurile de joacă amenajate pe Strada Bisericii și pe Strada Principală, care au fost deja deschise pentru utilizare.
Primarul comunei Vlădeni, Maria Posirca, a anunțat finalizarea celor două investiții și a subliniat importanța acestora pentru comunitate.
„Parcurile de joacă pentru copii de pe Strada Bisericii și Strada Principală au fost finalizate și sunt deja deschise pentru cei mici. Ne bucurăm că putem oferi copiilor din Vlădeni spații moderne și sigure pentru joacă și recreere”, a transmis edilul.
Noile amenajări au fost realizate pentru a le oferi copiilor condiții mai bune pentru activități în aer liber și pentru a crea locuri de întâlnire și socializare pentru familiile din zonă.
AUTOR: F.S.














