În perioada 29 iunie – 31 iulie 2026, intervalul orar 11.00 -13.00, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița, se va desfășura ediția a XVIII-a a programului „Vacanță la bibliotecă”.
Activitățile sunt destinate elevilor de clasele I-VI, iar înscrierile se fac la sediul Filialei pentru Copii, str. Locotenent Major Dragomirescu Liviu, Cartier „Matei Basarab” (în vecinătatea Bazinului Sportiv de Înot). Telefon – 0736652306
Grupa 1: 29 iunie – 3 iulie
Grupa 2: 6 – 10 iulie
Grupa 3: 13 – 17 iulie
Grupa 4: 20 – 24 iulie
Grupa 5: 27 – 31 iulie
Activitățile sunt structurate după cum urmează:
Luni
– Să ne cunoaștem prin joc. Participanții vor face cunoștință prin jocuri interactive, fiind încurajate abilitățile de comunicare și socializare.
Marți
– Mici și creativi. Ateliere hand-made și nu numai.
Miercuri
– Copii, dar responsabili! Activități de prevenire și informare realizate în colaborare cu instituțiile partenere.
Joi
– Jocurile copilăriei. Cu puține obiecte și fără tehnologie, descoperim plăcerea activităților recreative.
Vineri
– Party la bibliotecă. Premierea participanților.
Important!
– Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, fiecare grupă fiind compusă din maxim 20 de participanți
– Accesul la Programul Vacanță la Bibliotecă se face pe baza permisului de utilizator.














