Organizația județeană a Partidului Național Liberal Dâmbovița și-a reafirmat sprijinul pentru președintele formațiunii, Ilie Bolojan, în contextul pregătirilor pentru viitoarele reuniuni de conducere ale partidului. Potrivit unui comunicat transmis de PNL Dâmbovița, în cadrul ședinței Comitetului Director Județean desfășurate joi, 18 iunie, a fost votată în unanimitate susținerea organizației pentru liderul liberal.
Reprezentanții filialei au precizat că votul exprimă încrederea în viziunea și direcția propuse de Ilie Bolojan, precum și sprijinul pentru continuarea activității sale la conducerea partidului.
„Organizația PNL Dâmbovița reconfirmă încrederea în viziunea președintelui Ilie Bolojan, precum și sprijinul pentru continuarea activității sale la conducerea partidului și pentru adoptarea măsurilor necesare consolidării PNL”, se arată în comunicat.
În cadrul aceleiași ședințe a fost stabilită și delegația care va reprezenta organizația județeană la Consiliul Național Extraordinar al Partidului Național Liberal, programat pentru 19 iunie. Reuniunea se va desfășura în format online și are ca principal obiectiv convocarea Congresului Extraordinar al PNL.
Congresul este programat pentru data de 21 iunie, la București, și va reuni peste 2.000 de delegați din organizațiile liberale din întreaga țară.
AUTOR: F.S.














