Un nou rezultat deosebit confirmă valoarea învățământului din Fieni. Daniel Constantin Negroiu, elev în clasa a VII-a B la Școala Gimnazială „Diaconu Coresi”, a obținut Premiul I la faza județeană a Olimpiadei Naționale „Științe pentru Juniori”.
Performanța vine în urma unui parcurs bazat pe seriozitate, perseverență și pasiune pentru domeniul științific, elevul reușind să se distingă într-o competiție care testează cunoștințe și competențe interdisciplinare din mai multe ramuri ale științei.
Reprezentanții unității de învățământ au evidențiat contribuția cadrelor didactice care l-au pregătit și îndrumat pe parcursul competiției. Rezultatul a fost obținut cu sprijinul profesoarelor Adina Secăreanu, Adriana Lăcrămioara Prundaru și Elena-Daniela Bâra.
„Această performanță remarcabilă a fost posibilă datorită pasiunii pentru cunoaștere, muncii susținute și îndrumării oferite de doamnele profesoare”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Diaconu Coresi” Fieni.

AUTOR: F.S.














