Vizitatorii mai multor muzee aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște trebuie să știe că, în perioada 26-29 iunie 2026, accesul publicului va fi restricționat temporar, ca urmare a unor ample acțiuni de dezinsecție și deratizare.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, „în zilele de vineri, 26.06.2026 și luni, 29.06.2026, în muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal «Curtea Domnească» Târgoviște se vor efectua ample acțiuni de dezinsecție și deratizare pentru protejarea patrimoniului”.
Reprezentanții complexului muzeal precizează că măsurile sunt necesare pentru conservarea și protejarea patrimoniului cultural aflat în administrarea instituției, motiv pentru care muzeele vor fi închise pe rând, câte o zi.
Muzee închise vineri, 26 iunie 2026
În prima etapă a programului de dezinsecție și deratizare, vor fi închise următoarele obiective muzeale:
* Ansamblul Brâncovenesc Potlogi;
* Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele;
* Muzeul de Etnografie și Folclor Pucioasa;
* Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroșița;
* Casa Memorială „Ion Luca Caragiale” din localitatea I.L. Caragiale.
Muzee închise luni, 29 iunie 2026
A doua etapă a intervențiilor este programată pentru luni, 29 iunie, când vor fi închise:
* Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Târgoviște;
* Muzeul de Istorie, Târgoviște;
* Muzeul de Artă, Târgoviște;
* Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi, Târgoviște;
* Casa-atelier Gheorghe Petrașcu, Târgoviște;
* Muzeul „Vasile Blendea”, Târgoviște;
* Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Târgoviște;
* Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Târgoviște;
* Muzeul „Casa Romanței”, Târgoviște;
* Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie.
Conducerea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” recomandă publicului să își programeze vizitele în afara zilelor menționate și transmite că aceste operațiuni sunt esențiale pentru menținerea condițiilor optime de conservare a patrimoniului cultural.
„Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create!”
AUTOR: F.S.














