You are currently viewing Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine luni în România

Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine luni în România

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, va face o vizită oficială în România, luni, la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan, cu care se va întâlni la Palatul Cotroceni. De asemenea, oficialul străin va participa la ceremoniile dedicate comemorării a 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi. Herzog ar urma să adreseze un mesaj plenului Parlamentului.

Primirea Preşedintelui Statului Israel, Isaac Herzog, la Palatul Cotroceni este programată luni, la ora 10.00, când vor avea loc convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale, declaraţii de presă comune şi un dejun oficial.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, îl va primi luni, 29 iunie 2026, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. Vizita are loc şi în contextul participării Preşedintelui israelian la ceremoniile dedicate comemorării a 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi. Vizita Preşedintelui Isaac Herzog se înscrie în dinamica foarte bună a relaţiilor bilaterale şi reflectă angajamentul comun pentru consolidarea cooperării dintre cele două state, ambiţie reconfirmată prin frecvenţa crescută a contactelor la nivel înalt din ultimii ani. Momentul evidenţiază soliditatea relaţiei dintre România şi Israel, fundamentată pe cooperare politică şi economică extinsă şi pe legături interumane profunde”, informează sâmbătă Administraţia Prezidenţială.

Vor fi abordate, de asemenea, teme ale cooperării sectoriale, inclusiv educaţia despre Holocaust şi măsurile de combatere a antisemitismului în România, precum şi dezvoltarea schimburilor culturale şi a contactelor interumane. O atenţie deosebită va fi acordată evoluţiilor recente din vecinătatea României şi regiunea Mării Negre, respectiv din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul acestora asupra securităţii din cele două regiuni şi a economiei globale”, transmite Preşedinţia.

La ora 17.00, Herzog se va adresa plenului Camerelor reunite ale Parlamentului. La şedinţă vor fi invitaţi şefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale Ucrainei şi Republicii Moldova. De asemenea, la această şedinţă vor participa şi invitaţi ai ambasadei Statului Israel la Bucureşti.

Editor: IFA