You are currently viewing ITM Dâmbovița le reamintește angajatorilor obligațiile pe care le au, în perioadele caniculare

ITM Dâmbovița le reamintește angajatorilor obligațiile pe care le au, în perioadele caniculare

COMUNICAT DE PRESĂ – ITM DÂMBOVIȚA

În contextul avertizării meteorologice de Cod Roșu de caniculă care vizează de astăzi și județul Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă atrage atenția angajatorilor că temperaturile extreme reprezintă un risc major pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor și anunță intensificarea controalelor privind respectarea măsurilor prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 99/2000.

Potrivit actului normativ, atunci când temperatura aerului depășește 37°C sau indicele temperatură-umezeală (ITU) atinge sau depășește pragul de 80 de unități, angajatorii au obligația de a adopta măsuri speciale pentru protejarea salariaților.

Printre măsurile minime obligatorii se numără asigurarea unei cantități de 2 până la 4 litri de apă minerală pentru fiecare lucrător pe schimb, reducerea intensității și ritmului activităților fizice, alternarea perioadelor de lucru cu pauze în spații umbrite sau ventilate, precum și asigurarea echipamentului individual de protecție și, acolo unde este posibil, a accesului la dușuri.

Totodată, angajatorii au obligația de a identifica salariații care prezintă contraindicații pentru desfășurarea activității în condiții de temperaturi ridicate, de a asigura acordarea primului ajutor și, dacă situația o impune, transportul acestora la cea mai apropiată unitate medicală.

În situația în care condițiile minime prevăzute de lege nu pot fi asigurate, angajatorii trebuie să stabilească, împreună cu reprezentanții salariaților sau ai organizațiilor sindicale, măsuri precum reducerea duratei zilei de lucru, programarea activității în intervalele mai răcoroase ale zilei – înainte de ora 11.00 și după ora 17.00 – ori întreruperea temporară a activității, acolo unde acest lucru este posibil.

Inspectorii de muncă dâmbovițeni vor verifica în perioada următoare modul în care aceste obligații sunt respectate, în special în domeniile în care activitatea se desfășoară în aer liber sau presupune efort fizic susținut. Nerespectarea prevederilor

OUG nr. 99/2000 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei.

Canicula nu este doar un disconfort, ci un factor de risc care poate provoca accidente grave și afectarea sănătății lucrătorilor. Iar, sănătatea angajaților nu este negociabilă. Controalele pe care le desfășurăm în această perioadă nu urmăresc prioritar aplicarea de sancțiuni, ci verificarea modului în care angajatorii au înțeles responsabilitatea pe care o au față de oamenii care lucrează pentru ei în condiții de temperaturi extreme. Fac un apel către toți angajatorii să trateze cu maximă seriozitate aceste obligații și să ia toate măsurile necesare pentru protejarea angajaților. Un pahar cu apă, o pauză la umbră sau adaptarea programului de lucru pot face diferența dintre o zi de muncă obișnuită și un eveniment nedorit, care putea fi atât de ușor evitat”, a declarat inspectorul-șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.