Secretariatul General al Guvernului (SGG) a organizat astăzi, la Palatul Victoria, ceremonia de deschidere a celei de-a XIII-a ediții a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, în prezența celor 200 de tineri selectați în program, a reprezentanților și coordonatorilor instituțiilor-gazdă din administrația publică centrală.
Evenimentul a fost deschis de Secretarul General al Guvernului, Dan Reșitnec, alături de Secretarul General adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care au transmis mesaje de încurajare și au subliniat importanța implicării noii generații în modernizarea administrației publice.
În mesajul adresat participanților, Secretarul General al Guvernului a precizat că Programul Oficial de Internship reprezintă o investiție în noua generație și o oportunitate de a contribui, alături de tineri, la construirea unei administrații publice mai eficiente, mai deschise și mai apropiate de cetățeni.
Ediția din acest an este una de referință, înregistrând peste 7.600 de candidaturi, cel mai mare număr din istoria programului, din care au fost selectați 200 de interni. De asemenea, pentru prima dată, Administrația Prezidențială se alătură instituțiilor-gazdă participante.
În următoarele două luni, internii vor desfășura activități în ministere și instituții ale administrației publice centrale, sub îndrumarea coordonatorilor desemnați. Totodată, SGG va organiza un calendar comun de activități, vizite și sesiuni tematice, care le va oferi o perspectivă de ansamblu asupra administrației publice.
Editor: IFA














