La data de 03 iulie a.c., în jurul orei 21:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgoviște, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția Str. Boerescu Zaharia cu Bld. Independenței din municipiul Târgoviște.
Din primele date, s-a stabilit faptul că o femeie, de 48 de ani, din comuna Tătărani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe str. Boerescu Zaharia în intersecția cu Bvd. Independenței.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul femeii.
Ulterior, a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
Din fericire, în urma accidentului nu au existat victime. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele femeii, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
IPJ DÂMBOVIȚA














