You are currently viewing Misiune de salvare a trei turiști străini de pe creasta Pietrei Craiului

Misiune de salvare a trei turiști străini de pe creasta Pietrei Craiului

Trei turiști străini au avut nevoie de sprijinul salvamontiștilor din Zărnești, județul Brașov, după ce unul dintre aceștia a suferit un traumatism la umăr. Ceea ce trebuia să fie o simplă drumeție s-a transformat rapid într-o cursă contra cronometru, marcată de lipsa unei planificări minime.

Dincolo de accidentarea suferită, echipele de salvare au constatat că turiștii au pornit pe un traseu extrem de solicitant fără echipament potrivit și fără nicio sursă de lumină, deși intenționau să parcurgă zona până după miezul nopții.

După mai bine de șapte ore de eforturi susținute pe teren dificil, misiunea s-a încheiat cu bine, turista a fost predată echipajului SMURD Zărnești pentru îngrijiri medicale, iar ceilalți doi turiști au fost transportați în siguranță până în oraș.

Salvamontiștii vă recomandă să țineți cont de următoarele aspecte pentru a vă bucura în siguranță de traseul montan:
Utilizate echipament adecvat și optați pentru haine tehnice, ușoare și respirabile, care să permită eliminarea transpirației. Chiar dacă este vară, trebuie să aveți la dumneavoastră o jachetă impermeabilă (pentru aversele bruște) și un strat suplimentar pentru protecție termică în cazul în care vremea se răcește la altitudine. Hainele trebuie să vă asigure un confort termic corespunzător. Și nu uitați lanterna frontală, mijloace de orientare (hartă, busolă, GPS), alimente ușor de transportat, apă, ceai cald și un telefon cu baterie de rezervă.
Verificați întotdeauna prognoza meteo, pentru că la munte vrrmea este imprevizibilă, iar furtunile de vară pot apărea extrem de rapid. Informați-vă înainte de plecare și adaptați-vă planurile dacă condițiile se deteriorează ori dacă se anunță instabilitate atmosferică sau descărcări electrice.
Alegeți exclusiv trasee turistice marcate. Nu vă abateți de la ele!
Chiar și în timpul verii, prezența urșilor a fost semnalată în diverse zone. Fiți atenți la mediul înconjurător și evitați zonele unde vizibilitatea este redusă.
Pe lângă cele menționate la echipament, asigurați-vă că aveți o trusă de prim-ajutor, cremă de protecție solară și gustări energizante.
De asemenea, informați pe cineva apropiat despre traseul ales și ora estimată de întoarcere. De asemenea, informați cabanierul, salvamontiștii sau jandarmii montani întâlniți pe traseu.

Editor: IFA