Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița transmite un set de recomandări pentru părinți privind gestionarea febrei la copii, atrăgând atenția că unul dintre cele mai frecvente motive de îngrijorare este adesea tratat prea devreme sau prea agresiv.
Potrivit specialiștilor, la copiii cu vârsta de peste trei luni, febra este definită ca o temperatură corporală de cel puțin 38,5°C, în timp ce la sugarii cu vârsta sub trei luni, o temperatură de 38°C sau mai mare impune întotdeauna evaluare medicală.
Medicii subliniază că o temperatură cuprinsă între 37,7 și 38,2°C nu înseamnă automat că trebuie administrat un medicament pentru scăderea febrei.
Un alt aspect important este modul de măsurare a temperaturii. La sugari, termometrul rectal rămâne cea mai precisă metodă, în timp ce la copiii mai mari pot fi utilizate termometrele auriculare sau orale. Valorile indicate de termometrele cu infraroșu la nivelul frunții ar trebui confirmate printr-o metodă mai precisă.
În privința tratamentului, reprezentanții Serviciului de Ambulanță precizează că scopul administrării unui antitermic este ameliorarea disconfortului copilului, nu normalizarea temperaturii. Paracetamolul este recomandat ca tratament de primă intenție, iar ibuprofenul poate fi administrat copiilor cu vârsta de peste trei luni, dacă nu există contraindicații. Metamizolul (Algocalmin) trebuie utilizat doar la recomandarea medicului.
Specialiștii atrag atenția că doza medicamentelor se calculează întotdeauna în funcție de greutatea copilului și nu de vârstă și recomandă părinților să nu alterneze antitermicele fără indicația unui medic.
Totodată, este necesară prezentarea de urgență la medic dacă sugarul cu vârsta sub trei luni are febră, dacă cel mic este greu de trezit, respiră cu dificultate, face convulsii, prezintă semne de deshidratare, erupții care nu dispar la apăsare sau dacă febra persistă și starea generală se agravează.
„Febra este, de cele mai multe ori, un mecanism de apărare al organismului. Observați copilul, nu doar termometrul, și administrați tratamentul doar atunci când starea lui o impune, folosind doza corectă calculată după greutate”, este mesajul transmis de Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














