You are currently viewing Primăria Lucieni a pus în dezbatere publică regulamentul de funcționare a noii săli de sport

Primăria Lucieni a pus în dezbatere publică regulamentul de funcționare a noii săli de sport

Locuitorii comunei Lucieni sunt invitați să își spună punctul de vedere cu privire la modul în care va funcționa sala de sport din localitate. Primăria Lucieni a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Sălii de sport din comuna Lucieni, județul Dâmbovița, înregistrat cu nr. 48 din 10 iulie 2026.

Proiectul este însoțit de Referatul de aprobare nr. 4148/10.07.2026 și de Raportul de specialitate nr. 4150/10.07.2026, documente care pot fi consultate atât pe site-ul instituției, în secțiunea Monitorul Oficial Local – Registrul pentru evidența proiectelor de hotărâri ale autorității deliberative, cât și la sediul Primăriei Lucieni.

Cetățenii interesați pot transmite propuneri, sugestii sau opinii privind proiectul de regulament până pe 21 iulie 2026, prin e-mail, la adresa [email protected], prin poștă sau direct la sediul primăriei, la compartimentul de relații cu publicul.

Toate materialele trebuie să poarte mențiunea „Propuneri privind Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Sălii de sport din comuna Lucieni, județul Dâmbovița”.

Potrivit anunțului administrației locale, recomandările formulate de cetățeni vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, iar în cazul în care unele dintre acestea nu vor fi preluate în forma finală a proiectului, decizia va fi motivată în scris.

De asemenea, Primăria Lucieni precizează că poate organiza o dezbatere publică pe marginea proiectului, dacă acest lucru va fi solicitat în scris, până la data de 21 iulie 2026, de o asociație legal constituită sau de o altă autoritate ori instituție publică.

AUTOR: F.S.