Județul Dâmbovița se află sub avertizare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până luni, la ora 10:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Meteorologii anunță că, în acest interval, vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse sunt posibile vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.
Totodată, în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, iar izolat pot depăși 30-40 l/mp.
Avertizarea vizează cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv județul Dâmbovița, precum și Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și zone din sud-estul Olteniei și Transilvaniei.
Autoritățile recomandă populației să urmărească evoluția vremii, să evite deplasările în timpul manifestărilor severe, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate și să asigure obiectele care pot fi luate de vânt. Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență sporită în cazul ploilor torențiale și al vizibilității reduse.
AUTOR: F.S.














