You are currently viewing Trafic intens la întoarcerea din vacanță. Șoferii dâmbovițeni, sfătuiți să aleagă rute alternative

Trafic intens la întoarcerea din vacanță. Șoferii dâmbovițeni, sfătuiți să aleagă rute alternative

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române avertizează că, duminică după-amiază, se înregistrează valori ridicate de trafic pe principalele artere rutiere folosite de turiștii care se întorc de la mare și de pe Valea Prahovei către București. Pentru a evita blocajele, șoferii sunt sfătuiți să ia în calcul și rute alternative, inclusiv prin județul Dâmbovița.

La ora 16:00, se circula în coloană pe DN1 Brașov–Ploiești, între Predeal și Sinaia, pe sensul către Ploiești, dar și între Poiana Țapului și Bușteni, pe sensul opus.

Trafic intens este și pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București, în zona localității Valu lui Traian, precum și între kilometrii 157 și 147, pe tronsonul Cernavodă – Fetești. De asemenea, coloane de autovehicule s-au format și pe DN39, în stațiunea Eforie Nord, pe ambele sensuri de mers.

Aglomerație este semnalată și pe DN7 Pitești – Sibiu, în zonele Dedulești, Budești și Căciulata, unde circulația se desfășoară cu dificultate în ambele direcții.

Pentru cei care se întorc din zona montană, Centrul INFOTRAFIC recomandă folosirea unor rute alternative, printre care două traversează județul Dâmbovița:

București – DN71 – Târgoviște – DN72A – Câmpulung – DN73 – Râșnov;
București – Târgoviște – DN71 – Sinaia.

Polițiștii le recomandă șoferilor să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculul din față, să evite depășirea coloanelor, să își planifice traseul din timp și să nu utilizeze banda de urgență pe autostradă. Totodată, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu urce la volan dacă sunt obosiți sau au consumat alcool ori substanțe interzise și să evite orice activitate care le poate distrage atenția în timpul condusului.

AUTOR: F.S.