Cezar Papoe continuă să demonstreze că este unul dintre cei mai promițători tenismeni români. Sportivul legitimat la CS Târgoviște a fost protagonistul unui parcurs excelent la Turneul ITF M15 București, desfășurat în perioada 6-12 iulie, unde a ajuns până în marea finală a probei de simplu.
După patru victorii obținute într-o manieră convingătoare, Papoe a luptat pentru trofeu în fața moldoveanului Ilia Snitari, însă a fost nevoit să se recunoască învins în două seturi, 4-6, 4-6. Chiar dacă nu a ridicat trofeul, prestația sa reprezintă o nouă confirmare a progresului său înregistrat în circuitul internațional în ultima perioadă.
Pe parcursul competiției, tenismenul târgoviștean a impresionat prin constanță, maturitate și un joc de mare calitate. În primul tur l-a eliminat pe conaționalul Ștefan Ilie Bogdan, cu 6-2, 6-4, iar în optimi a trecut fără drept de apel de ungurul Attila Dominik Boros, scor 6-1, 6-4.
În fazele următoare ale turneului, Cezar a demonstrat că poate gestiona cu succes și cele mai dificile momente. În sferturile de finală a câștigat duelul cu slovenul Aljaz Jeran, scor 6-4, 2-6, 6-4, iar în semifinale a repetat scenariul unei victorii muncite, în fața unui alt reprezentant al Sloveniei, Luka Talan Lopatic, de care a trecut cu 6-1, 3-6, 6-4.
Finala pierdută nu umbrește evoluția excelentă a sportivului dâmbovițean, care a încheiat turneul cu un rezultat notabil și cu un nou semnal că poate lupta de la egal la egal cu cei mai buni jucători din circuitul ITF. Parcursul de la București reprezintă o nouă confirmare a valorii lui Cezar Papoe și un motiv de încredere pentru competițiile care urmează.
M.I.














