You are currently viewing Avansează lucrările la DJ 712. Președintele CJD a verificat șantierul dintre Târgoviște și Pucioasa

Avansează lucrările la DJ 712. Președintele CJD a verificat șantierul dintre Târgoviște și Pucioasa

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în comunele Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești, pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 712, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră aflate în derulare în județ. Potrivit acestuia, investiția vizează tronsonul Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa, cu o lungime totală de 15,77 kilometri, valoarea proiectului ridicându-se la aproximativ 101 milioane de lei.

„Lucrările se desfășoară într-un ritm bun, iar la final vom avea un drum complet modernizat, mai accesibil și mai sigur pentru toți cei care îl folosesc”, a transmis Corneliu Ștefan.

Cu prilejul deplasării în teritoriu, președintele Consiliului Județean a vizitat și alte investiții aflate în execuție în cele trei localități, discutând cu primarii despre proiectele aflate în implementare și despre prioritățile de dezvoltare ale fiecărei comunități.

Șeful administrației județene a precizat că va continua vizitele pe teren, apreciind că dialogul permanent cu autoritățile locale și contactul direct cu realitățile din comunități sunt esențiale pentru stabilirea investițiilor de care județul are nevoie.

„Voi continua vizitele în teren, pentru că doar printr-un dialog permanent cu administrațiile locale și prin prezența constantă în comunități putem identifica nevoile reale și putem lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea județului Dâmbovița”, a declarat Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.