You are currently viewing Târgoviștea și-a premiat olimpicii și profesorii la cea de-a X-a ediție a Galei Performanței

Târgoviștea și-a premiat olimpicii și profesorii la cea de-a X-a ediție a Galei Performanței

Elevii cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, profesorii care i-au pregătit și părinții care le-au fost alături au fost sărbătoriți, astăzi, la Gala Performanței în Educația Târgovișteană, ajunsă în acest an la cea de-a X-a ediție. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Târgoviște, a reunit într-o sală arhiplină aproape 600 de participanți, dintre care peste 500 de elevi și cadre didactice au fost recompensați pentru rezultatele obținute de-a lungul anului școlar.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a subliniat că performanța în educație reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitorul comunității.

Nu este un secret că acest moment este unul dintre preferatele mele ca primar: recunoștința pentru un efort extraordinar, acela de a face performanță în educație. Este piatra de temelie a construcției noastre pentru tot ceea ce înseamnă viitor. De cei care au fost premiați astăzi depinde, în mare măsură, cum va arăta comunitatea mâine”, a declarat edilul.

Acesta a evidențiat și importanța colaborării dintre elevi, profesori, părinți și autorități pentru susținerea performanței școlare.

La festivitate a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a felicitat elevii și cadrele didactice pentru rezultatele obținute și a transmis că investițiile în educație vor rămâne o prioritate pentru autoritățile dâmbovițene.

„Fiecare premiu acordat reprezintă o recunoaștere a efortului depus și o încurajare pentru viitoarele generații. Cred în tinerii noștri și în potențialul lor, iar Consiliul Județean Dâmbovița va continua proiectele dedicate educației”, a afirmat acesta.

La rândul său, inspectorul școlar general Valentin Stancu a apreciat rezultatele elevilor și implicarea profesorilor și a părinților.

„Vreau să vă felicit pe toți cei care sunteți în sală, pe elevii care au depus eforturi să participe la olimpiade și concursuri naționale, pe profesorii care au reușit să-i îndemne pe acești tineri să-și canalizeze energia spre ceva foarte bun și pe părinții care sunt alături de copii”, a transmis inspectorul școlar general.

Ajunsă la ediția aniversară cu numărul zece, Gala Performanței în Educația Târgovișteană a reconfirmat sprijinul autorităților locale pentru excelență și a oferit recunoaștere elevilor și profesorilor care au reprezentat cu succes municipiul și județul la competițiile școlare naționale și internaționale.

AUTOR: F.S.