La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 15:05, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Titu, au fost sesizați de un tânăr, de 32 de ani, cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Poiana
Cercetările la fața locului au evidențiat faptul că, un bărbat, de 53 de ani, din comuna Poiana, în timp ce ar fi condus un tractor, pe DS 48, în comuna Poiana, ar fi acroșat o autoutilitară condusă de un tânăr de 32 de ani, din aceeși localitate. Ulterior, șoferul tractorului ar fi părăsit locul accidentului pentru a parca vehicului într-o anexă a locuinței, și a revenit fără acesta pentru cercetări.
Din coliziune, a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei, care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost verificați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Din verificările realizate de polițiști în bazele de date, a reieșit faptul că șoferul tractorului ar fi condus având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și a pus în circulație un vehicul neînmatriculat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de cître o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
IPJ DÂMBOVIȚA














