Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au avut o săptămână solicitantă, intervenind la 318 situații de urgență în perioada 13-19 iulie.
Potrivit bilanțului prezentat de ISU Dâmbovița, cele mai multe misiuni au fost reprezentate de cele 244 de intervenții ale echipajelor SMURD, care au acordat primul ajutor și au gestionat urgențe medicale în județ.
În aceeași perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea a 22 de incendii, dintre care 11 au fost incendii de vegetație uscată, au gestionat 18 accidente rutiere și au desfășurat 34 de misiuni pentru alte situații de urgență, precum deblocări de uși, salvări de animale, acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate, asigurarea zonelor de intervenție sau misiuni pirotehnice.
Pe lângă intervențiile operative, salvatorii dâmbovițeni au desfășurat 74 de activități de informare preventivă și exerciții, menite să crească nivelul de pregătire al populației și capacitatea de răspuns în situații de urgență.
Pentru asigurarea intervențiilor, zilnic, peste 140 de pompieri au fost la datorie, pregătiți să acționeze pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor.
Reprezentanții ISU Dâmbovița atrag atenția că incendiile de vegetație uscată continuă să reprezinte un risc major, putând provoca pagube importante gospodăriilor, terenurilor agricole și mediului înconjurător. În acest context, cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească focul deschis pentru arderea vegetației sau a resturilor vegetale, să nu arunce resturi de țigări aprinse în zone cu vegetație uscată și să supravegheze copiii, pentru a preveni producerea unor incendii.
AUTOR: F.S














