Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a demarat verificări și a deschis o anchetă internă după ce, în data de 16 iulie, un bărbat din comuna Lungulețu a sesizat prin 112 că șeful Postului de Poliție Lungulețu s-ar fi aflat la serviciu sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, imediat după primirea sesizării a fost constituită o echipă operativă pentru verificarea aspectelor reclamate.
„În urma sesizării, la nivelul inspectoratului a fost constituită o echipă operativă pentru verificarea de urgență a aspectelor reclamate”, au transmis reprezentanții instituției.
Din primele verificări efectuate a rezultat că polițistul vizat nu era planificat în serviciu în ziua respectivă, însă desfășura activități privind administrarea probatoriului într-un dosar penal aflat în lucru, motiv pentru care solicitase prezența unor persoane la sediul postului de poliție.
„Din verificările efectuate a rezultat faptul că polițistul vizat nu ar fi fost planificat în serviciu la data respectivă, însă ar fi desfășurat activități legate de administrarea probatoriului într-un dosar penal aflat în lucru, context în care ar fi solicitat prezența unor persoane la sediul postului de poliție pentru audieri”, precizează IPJ Dâmbovița.
Instituția mai arată că, pe fondul unor discuții contradictorii dintre polițist și persoanele prezente la sediul postului, acestea au părăsit incinta, iar ulterior, în exteriorul clădirii, ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane, fiind sesizate acte de violență reciprocă.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și distrugere, iar cercetările au fost extinse și cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de purtare abuzivă și lipsire de libertate.
În paralel cu ancheta penală, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a declanșat și o cercetare disciplinară prin structura de control intern.
„În ceea ce privește conduita și comportamentul polițistului, prezența la serviciu, cât și interacțiunea cu persoanele în cauză, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de control intern, în urma verificărilor efectuate, a fost declanșată cercetarea prealabilă, în vederea stabilirii existenței unor abateri disciplinare, urmând a fi dispuse măsurile în conformitate cu prevederile legale”, se arată în comunicatul IPJ.
Reprezentanții Inspectoratului subliniază că verificările sunt în desfășurare și că măsurile vor fi dispuse în funcție de rezultatul acestora.
„Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind conduita polițiștilor și va dispune toate măsurile legale care se impun, în funcție de rezultatul verificărilor aflate în desfășurare”, au transmis reprezentanții instituției.
AUTOR: F.S.














