După valul de caniculă care, la sfârșitul lunii iunie, a adus în multe zone ale țării temperaturi de 40 de grade Celsius, România traversează acum un episod de vreme neobișnuit de rece pentru a doua jumătate a lunii iulie.
Potrivit datelor publicate de meteorologi, miercuri, la ora 18.00, în mai multe orașe din țară s-au înregistrat valori termice specifice începutului de toamnă. Cele mai scăzute temperaturi au fost de 14°C, la Brașov și Târgu Lăpuș, în timp ce la Târgoviște termometrele indicau doar 18°C.
Meteorologii anunță că valorile termice sunt cu cel puțin 10 grade Celsius sub normalul climatologic al perioadei, răcirea fiind resimțită în cea mai mare parte a țării.
Schimbarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât vine la doar câteva săptămâni după unul dintre cele mai intense episoade de caniculă din această vară, când temperaturile au urcat până la 40°C, iar autoritățile au emis avertizări succesive de vreme extremă.
Deși răcoarea este binevenită după zilele sufocante de la începutul verii, meteorologii precizează că astfel de oscilații termice bruște favoruzează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și fenomene meteo extreme.
AUTOR: F.S.














