You are currently viewing Florin Bănică, președintele AFM: Ce trebuie să faci dacă ai depus greșit dosarul în Rabla Auto 2026

Florin Bănică, președintele AFM: Ce trebuie să faci dacă ai depus greșit dosarul în Rabla Auto 2026

Solicitanții care s-au înscris în Programul Rabla Auto 2026 și au constatat ulterior că au completat greșit informațiile din dosar sau au încărcat documente eronate ori incomplete pot solicita retragerea ecotichetului și se pot înscrie din nou în program, anunță Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit instituției, această posibilitate este destinată celor care au identificat erori după finalizarea înscrierii și doresc să depună o nouă cerere, cu respectarea condițiilor prevăzute de program și în limita bugetului disponibil.

Președintele AFM, dâmbovițeanul Florin Bănică, a transmis o serie de precizări privind modul în care se realizează retragerea ecotichetelor.

Solicitanții care s-au înscris pentru două ecotichete și doresc retragerea ambelor trebuie să parcurgă procedura de retragere pentru fiecare ecotichet în parte. În cazul în care se dorește retragerea unui singur ecotichet, procedura se aplică exclusiv pentru ecotichetul respectiv”, a explicat Florin Bănică.

Președintele AFM atrage atenția că solicitarea de retragere nu poate fi anulată ulterior.

Retragerea ecotichetului este o operațiune ireversibilă. Recomandăm solicitanților să consulte cu atenție instrucțiunile disponibile în aplicația informatică înainte de inițierea procedurii de retragere”, a precizat acesta.

Instrucțiunile privind procedura de retragere sunt disponibile în aplicația informatică utilizată pentru înscrierea în Programul Rabla Auto 2026. După retragerea ecotichetului, solicitanții pot depune o nouă cerere, dacă îndeplinesc condițiile programului și dacă mai există fonduri disponibile.

AUTOR: F.S.