You are currently viewing Cinci proiecte majore pentru Dâmbovița primesc finanțare europeană de aproape 500 de milioane de lei

Cinci proiecte majore pentru Dâmbovița primesc finanțare europeană de aproape 500 de milioane de lei

Județul Dâmbovița beneficiază de investiții de peste 497 de milioane de lei, după ce Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a semnat cu reprezentanții autorităților cinci noi contracte de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Fondurile vor fi direcționate către proiecte de infrastructură rutieră, transport public și modernizarea unităților de învățământ, investițiile fiind implementate de Consiliul Județean Dâmbovița și de mai multe administrații locale din județ.

Evenimentul de semnare a contractelor a reunit conducerea ADR Sud-Muntenia, reprezentată de directorul general Liviu-Gabriel Mușat și directorul Direcției Coordonare și Management Instituțional, Andreea-Mirela Tache, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și reprezentanți ai autorităților beneficiare.

Cea mai mare investiție, în valoare de aproape 390 de milioane de lei, vizează modernizarea DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, acesta fiind cel mai valoros contract finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia și, totodată, cea mai mare investiție într-un drum județean din istoria Consiliului Județean Dâmbovița. Proiectul urmărește îmbunătățirea accesului către zona montană și stațiunea Peștera–Padina, cu impact direct asupra dezvoltării turismului și creșterii siguranței rutiere.

Un alt proiect important a fost semnat de Primăria Titu, care va beneficia de aproximativ 80 de milioane de lei pentru modernizarea transportului public. Investiția include construirea unui terminal intermodal cu zonă Park & Ride, amenajarea a 56 de stații de transport public, achiziția a șase autobuze electrice și nouă microbuze electrice pentru transportul elevilor, instalarea stațiilor de încărcare și implementarea unui sistem inteligent de management al transportului și de e-ticketing.

Fonduri europene vor ajunge și în domeniul educației. Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” din Târgoviște va beneficia de o investiție de peste 16,7 milioane de lei pentru reabilitare, modernizare și dotare. Totodată, corpul școlii primare din Valea Lungă-Cricov va fi reabilitat, consolidat și extins printr-un proiect de peste 5,48 milioane de lei, iar sala de sport a Școlii Gimnaziale din Vulcana-Pandele va fi modernizată și dotată în cadrul unei investiții de peste 5,35 milioane de lei.

AUTOR: F.S.