Un adolescent de 14 ani, care se deplasa pe o trotineta electrică, în comuna Ipotetic, a fost urmărit cu mașina de un șofer de ride-sharing, care, potrivit anchetatorilor, l-ar fi lovit intenționat, apoi bărbatul a coborât din autoturism și l-ar fi agresat, după care a plecat.
Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Munteanu Iacob Cristian Benedict pentru perioada 22 iulie – 20 august 2026, acesta fiind cercetat pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe.
După ce adolescentul i-ar fi făcut gesturi obscene, șoferul l-a urmărit cu mașina aproximativ doi kilometri, din comuna Ipotești până în municipiul Suceava.
Ajuns pe strada Madrid, bărbatul ar fi lovit intenționat trotineta cu autoturismul, proiectând minorul pe carosabil.
Procurorii susțin că, după impact, șoferul a coborât din mașină și l-a lovit pe adolescent, după care a fugit de la locul incidentului.
Adolescentul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava. În urma examinării medico-legale, medicii au constatat că acesta prezintă contuzii care necesită între două și patru zile de îngrijiri medicale.
Autoturismul a fost examinat criminalistic și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul este anchetat pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe.
Editor: IFA














