La data de 24 iulie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 52 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de hărțuire și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Cercetările au evidențiat faptul că, în cursul lunii mai a.c., bărbatul ar fi urmărit în mod frecvent o femeie, de 37 de ani, din municipiul Târgoviște și i-ar fi trimis mesaje în mod repetat, cauzându-i acesteia o stare de temere.
Astfel, femeia a obținut un ordin de protecție, prin care cel în cauză era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri de victimă și de 50 de metri față de locul de muncă și interzicerea oricărui contact.
Ulterior, în cursul lunii iulie 2026, bărbatul ar fi încălcat obligațiile prevăzute în ordinul de protecție emis împotriva femeii, în sensul că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de locul de muncă al victimei și ar fi încercat să o contacteze în mod repetat, prin trimiterea unor mesaje.
IPJ DÂMBOVIȚA














