Cea de-a X-a ediție a Festivalului de teatru pentru copii „Mimesis Fest” s-a încheiat la Târgoviște, după câteva zile în care Piața „Mihai Viteazul” a devenit locul de întâlnire al copiilor, părinților și bunicilor cu lumea fascinantă a teatrului. Organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, evenimentul a adus în fața publicului spectacole, ateliere de creație și numeroase activități interactive.
De-a lungul festivalului, cei mici au avut ocazia să descopere universul personajelor de poveste, să participe la ateliere care le-au stimulat imaginația și să se bucure de momente de joc și creativitate alături de artiști.
„Cea de-a X-a ediție a Festivalului de teatru pentru copii «Mimesis Fest» s-a încheiat după o serie de spectacole captivante, ateliere de creație și momente interactive care au transformat Piața «Mihai Viteazul» într-un spațiu al copilăriei și al bucuriei”, au transmis reprezentanții Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
Organizatorii spun că, și în acest an, festivalul a reușit să aducă împreună generații diferite în jurul teatrului și al activităților culturale dedicate copiilor.
„Alături de părinți și bunici, copiii au descoperit farmecul teatrului, au dat frâu liber creativității și au trăit experiențe care vor rămâne, cu siguranță, printre cele mai frumoase amintiri ale acestei veri”, au mai precizat aceștia.
Potrivit organizatorilor, entuziasmul participanților s-a văzut atât în cadrul atelierelor de creație, cât și la spectacolele de teatru, unde personajele îndrăgite au stârnit emoție, râsete și aplauze.
„Cei mici au participat cu entuziasm la atelierele de creație, unde și-au pus imaginația în valoare, iar spectacolele de teatru au transpus publicul în universul fascinant al poveștilor, prin personaje îndrăgite și momente pline de emoție și umor. Zâmbetele copiilor și aplauzele spectatorilor au transformat cea de-a X-a ediție a festivalului într-o experiență de neuitat, plină de magie”, este concluzia organizatorilor.
Ajuns la cea de-a zecea ediție, „Mimesis Fest” și-a consolidat statutul de unul dintre cele mai îndrăgite evenimente culturale dedicate copiilor din județul Dâmbovița, reunind în fiecare vară sute de spectatori în centrul municipiului Târgoviște.

AUTOR: F.S.














