Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu reamintește operatorilor economici că desfășurarea anumitor activități fără autorizație de mediu este interzisă și poate atrage sancțiuni contravenționale de până la 60.000 de lei.
Potrivit instituției, autorizația de mediu este actul administrativ emis de Direcția Județeană de Mediu, prin care sunt stabilite condițiile și parametrii de funcționare pentru activitățile existente sau noi care pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
„Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, Direcția Județeană de Mediu, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune”, transmite Garda de Mediu Dâmbovița.
Instituția precizează că solicitarea autorizației se realizează în baza Ordinului nr. 1798/2007, iar dosarul trebuie să cuprindă, printre altele, cererea de eliberare a autorizației, fișa de prezentare și declarație, dovada informării publicului, planurile de amplasament și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
Reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că operatorii economici care desfășoară activități supuse procedurii de autorizare nu pot funcționa fără acest document.
„Conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului”, subliniază instituția.
Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice și între 30.000 și 60.000 de lei pentru persoanele juridice, potrivit legislației în vigoare.
AUTOR: F.S.














